Istoria Medievală a Transilvaniei, 1000-1900

din perioada Evului mediu până spre jumătatea secolului al XX - lea, a fost în general sub dominaţie austriacă şi maghiară, trecând de la stăpânirea primilor mercenari maghiari, prin administraţia otomană şi habsburgică la Imperiul Austriac şi Austro – Ungar.

Imediat după ce regele Ştefan I al Ungariei a adoptat catolicismul ca religie în anul 1009, regiunile de frontieră au fost populate cu secui. Bazinul carpatic a fost populat cu colonişti germani care au întemeiat aşezări în secolele 12 – 13 iar Transilvania a început să funcţioneze ca o economie modernă.

Evul Mediu în Transilvania: Maghiarii

Evul Mediu Târziu: Transilvania ca parte a Regatului Ungariei

În anul 1000 Vajk, căpetenia maghiarilor a încheiat un legământ de credinţă cu Roma şi a devenit regele Ştefan I al Ungariei, adoptând atolicismul ca religie şi creştinând populaţia maghiară. Unchiul maternal al lui Ştefan Gyula, conducător al Transilvaniei, a intrat în conflict cu noul rege primindu-i pe cei care i se împotriveau acestuia.Gyula şi-a menţinut, de asemenea, controlul asupra unor importante mine de sare din punct de vedere economic  din Transilvania.

În anul 1003, Ştefan a condus o expediţie militară în Transilvania şi Gyula s-a predat fără luptă. Aceasta a făcut posibilă organizarea unei episcopii catolice a Transilvaniei care a fost terminată în anul 1009 când episcopul Ostia în calitate de trimis al Papei a obţinut o audienţă la Ştefan; împreună au aprobat împărţirea Transilvaniei în dioceze precum şi graniţele acestora.

Secuii, o comunitate vorbitoare de limbă maghiară de origini incerte, se pare că au ajuns în Transilvania înainte de cucerirea de către maghiari a bazinului carpatic. În secolul al 12 –lea secuii erau stabiliţi în partea de sud şi sud – est a Transilvaniei şi aveau calitatea de păzitori ai graniţelor.

Coloniştii în Ungaria de Est şi Siebenbürgen

În secolele al XII –lea şi al XIII –lea zonele din sud şi nord – est au fost colonizate de către germani denumiţi (şi atunci şi acum) saşi. Siebenbürgen, numele german al Transilvaniei, provine de la şapte oraşe importante fortificate de către saşii transilvăneni. Influenţa germană a devenit mai importantă când, la începutul secolului al 13 – lea, regele Andrei al II –lea al Ungariei a solicitat sprijinul cavalerilor teutoni pentru a apăra Transilvania în Burzenland de cumani. După ce ordinul cavaleresc a început să-şi extindă teritoriul în afara Transilvaniei şi să acţioneze independent, Andrei i-a gonit pe cavaleri în anul 1225.

În anul 1241 trei mari armate mongole au invadat Ungaria, două dintre acestea atacând Transilvania. Prima armată condusă de Kadan Khan a trecut Carpaţii prin pasul Rodna şi a atacat oraşele săseşti Rodna, Bistriţa, Cluj-Napoca, şi regiunea Mezőség. Cealaltă armată condusă de către Bogutaj Khan a intrat în ţară pe la pasul Oituz devastând sudul Transilvaniei. O altă invazie mongolă i-a distrus pe cumanii din partea de vest, lângă râul Siret, în regiunea Carpaţilor şi a distrus Episcopia Cumanilor de la Milcov.
Se estimează că în timpul invaziei mongole populaţia a scăzut în Transilvania în procente variind de la 15 – 20% la 50%.

Cumaniii din Apus şi din Răsărit s-au convertit la catolicism şi după ce au fost înfrânţi de mongoli s-au refugiat în Ungaria centrală; Erzsebet, o prinţesă cumană s-a căsătorit cu regele Ştefan al V-lea al Ungariei în 1254.

Administrarea Transilvaniei era asigurată de către un voievod numit de către rege. Termenul de voivod sau voievod a apărut pentru întâia oară în documentele istorice în anul 1193. Până atunci termenul de ispán a fost utilizat de conducătorul judeţului Alba.

Toate teritoriile istorice ale Transilvaniei au intrat sub stăpânirea voievodului după anul 1263, când funcţiile de Conte de Szolnok (Doboka) şi Conte de Alba au încetat să mai existe. Voievodul avea sub control şapte comitate. Conform lucrării Chronica Pictum, primul voievod al Transilvaniei a fost Zoltán Erdoelue, o rudă a regelui Ştefan.

Cei mai importanţi demnitari în secolul al XIV – lea erau voievodul, Episcopul Transilvaniei şi Abatele de Kolozsmonostor (vechea denumire a oraşului Cluj-Napoca).

Stările sociale în Transilvania

Transilvania era organizată conform sistemului stărilor sociale. Stările sociale din Transilvania erau formate fie din grupuri privilegiate fie din aşa numitele universităţi (cărora puterea centrală le recunoştea anumite libbertăţi colective sau comune) cu putere şi influenţă în viaţa social – economică şi politică; totuşi aceste structuri erau organizate pe baza unor criterii etnice.

În ceea ce priveşte restul Regatului Ungariei prima clasă era reprezentată de aristocraţie (laică şi ecleziastică), eterogenă din punct de vedere etnic dar aflată într-un proces de omogenizare în jurul nucleului maghiar. Primul document care a garantat privilegii întregii aristocraţii a fost Bula de Aur emisă de către regele Andrei al II –lea în anul 1222.

Celelalte stări erau reprezentate de saşi, secui şi români, toate pe o bază etnică şi etno – lingvistică. Saşii, care s-au stabilit în sudul Transilvaniei în secolele XII-XIII, au primit privilegii în anul 1224 prin Bula de Aur, denumită de asemenea Andreanum. Secuii şi românii nu au fost consideraţi a avea statut de colonist în Transilvania, prin urmare nu au primit privilegii generale ci doar parţiale.

În anul 1293 d.Hr. regele Andrei al Ungariei a emis un act conform căruia locuitorii Valahiei ar reprezenta o stare integrată în regatul Ungariei. În acea perioadă importante judeţe din Valahia au fost sub stăpânire directă maghiară, până la răsărit în zona Prahovei, Buzăului şi chiar peste râul Siret, până spre anul 1330.

Teritoriul dintre râul Olt (la nord de zona alpină a Transilvaniei) şi Muntenia de astăzi forma un principat aflat sub stăpânirea Sfintei Coroane. Aceste părţi de teritoriu reprezentau baza aşa numitei Universis Olcahis . După ce Muntenia a devenit principat independent sub conducerea voievodului Basarab românii şi-au pierdut statutul de independenţă şi privilegiile; totuşi, Ţara Oltului a rămas o posesiune a principilor valahi.

Românii înlăturaţi de la Putere

Spre sfârşitul anilor 1200 şi începutul anilor 1300 regele sau voievodul convoca adunarea generală a celor patru stări formată din nobili, saşi, secui şi români. Starea românilor era cunoscută sub denumirea de ,,Universitas Valachorum", ceea ce poate fi tradusă cu aproximaţie prin ,,Domeniul valahilor". În timp ce secuii şi-au consolidat aceste privilegii şi le-au extins asupra întregului grup etnic, românii au avut dificultăţi în a-şi păstra vechile privilegii în afara Munteniei şi Valahiei, şi au sfârşit prin a-şi pierde treptat rangul de stare distinctă.

După anul 1366 românii şi-au pierdut statutul de stare socială şi au fost excluşi din Adunarea Transilvaniei. Principalul motiv a fost religia: în timpul campaniei de prozelitism a regelui Louis I statutul privilegiat era considerat incompatibil cu apartenenţa la ,,schismă“ într-un stat investit cu o misiune apostolică de către Sfântul Scaun: prin Decretul de laTurda/Torda, în anul 1366, regele a redefinit nobilimea în termeni de apartenenţă la Biserica Romano Catolică, excluzând Biserica Ortodoxă schismatică a românilor.

După anul 1366 statutul de nobil nu este determinat numai de posesia asupra pământului şi a oamenilor ci şi de primirea unui document regal de donaţie. Deoarece elita socială a românilor, formată în principal din funcţionari municipali (iudices) şi cnezi (kenezii) care îşi stăpâneau satele conform vechii legiuiri a pământului (ius valachicum) şi-a procurat puţine documente regale de donaţie a început să fie expropriată. Lipsită de proprietatea asupra pământului şi/sau de statutul oficial de proprietar şi fiind oficial exclusă de la privilegii în calitate de schismatică, elita românească nu a mai fost capabilă să formeze o stare socială şi să participe la adunarea ţării.

Mişcări Sociale

În anul 1437 ţăranii români şi maghiari şi mica nobilime şi burghezie din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg sub conducerea lui Budai Nagy Antal s-au ridicat împotriva stăpânilor feudali şi şi-au proclamat propria stare (universitas hungarorum et valachorum – Starea românilor şi maghiarilor) a se vedea: răscoala de la Bobâlna. Pentru a înăbuşi revolta, nobilimea transilvăneană, burghezia săsească şi secuii au format Unio Trium Nationum (Uniunea celor trei naţiuni), o alianţă împotriva ţăranilor cu scopul de a-şi apăra privilegiile şi puterea împotriva oricăror alte puteri cu excepţia cea a regelui Ungariei. În anul 1438, rebeliunea a fost înfrântă. Din anul 1438 sistemul politic s-a bazat pe Unio Trium Nationum şi societatea a fost condusă de aceste trei naţiuni privilegiate (stări): nobilimea (în marea majoritate maghiară), secuii şi burghezia saşilor. Aceste naţiuni aveau în comun situaţia socială şi religia şi mai puţin elementul etnic. Având o poziţie clară împotriva ţăranilor, Uniunea a limitat numărul stărilor şi a exclus implicit Ortodoxia din viaţa politică şi socială a Transilvaniei.

Cu toate că românii ortodocşi nu aveau dreptul de a se autoguverna (precum saşii şi secuii în Transilvania sau cumanii şi iazigii în Ungaria), clasa română conducătoare ,,nobilis kenezius" avea aceleaşi drepturi cu clasa maghiară conducătoare ,,nobilis conditionarius". Cu excepţia Maramureşului, după Decretul de la Turda/Torda din anul 1366 în Transilvania propriu-zisă singura posibilitatea de a rămâne sau de a pătrunde în clasa nobiliară era convertirea la romano – catolicism. Pentru a-şi păstra poziţiile unele familii româneşti s-au convertit la catolicism, fiind ulterior maghiarizate (a se vedea familiile Bedőházi, Bilkei, Ilosvai, Drágffy, Dánfi, Rékási, Dobozi, Mutnoki, Dési, Majláth, Hunyadi/Corvinus etc.). Unele dintre ele chiar au reuşit să atingă cele mai înalte ranguri în societate (Nicolaus Olahus a devenit Arhiepiscop de Esztergom, în timp ce fiul guvernatorului român Ioan Huniadi- Mathias Corvin – a devenit rege al Ungariei).

Biserica Neagră Catedrala Lutherană din Braşov, Biserica saşilor protestanţi din Transilvania

Blazonul Huniazilor

Ion Huniadi O gravură colorată făcută de mână din Cronica lui Johannes de Thurocz

Totuşi majoritatea românilor a refuzat să se convertească la romano catolicism astfel încât în sistemul politic al celor trei naţiuni românii nu au fost reprezentaţi până în secolul al XIX– lea. Astfel au rămas deposedaţi de drepturi şi au fost victimele unei politici de segregare conform căreia nu aveau dreptul să locuiască ori să dobândească case în oraşe, să construiască biserici din piatră sau să aibă acces la justiţie.

Câteva exemple de decizii legale adoptate de cele trei naţiuni la câteva sute de ani după Unio Trium Nationum (1542-1555) sunt reprezentative: românii nu-i puteau chema în judecată pe maghiari şi saşi dar aceştia îi puteau chema în judecată pe români (1552); maghiarii acuzaţi de jaf puteau fi apăraţi prin jurământul unui jude de sat şi a trei oameni cinstiţi, în timp ce românii (valahii) aveau nevoie de jurământul unui cneaz al unui sat şi de jurământul a patru români şi trei maghiari (1542) ; ţăranii maghiari puteau fi pedepsiţi dacă erau acuzaţi de şapte oameni demni de încredere în timp ce românii erau pedepsiţi dacă erau acuzaţi de trei oameni demni de încredere (1554).

Ioan Huniadi, Principele Transilvaniei

O figură importantă care a ieşit în evidenţă în Transilvania din prima jumătate a secolului al 15 –lea a fost Ioan Huniadi, fiul unui român maghiarizat sau al unui nobil sârb, care s-a căsătorit cu Erzsébet Szilágyi (c.. 1410-1483), o femeie nobilă de origine maghiară. Huniadi a primit numeroase privilegii şi un loc în consiliul regal pentru serviciile aduse lui Sigismund, Rege al Ungariei şi împărat al Sfântului Imperiu Roman.

După ce a sprijinit candidatura lui Ladislau al III -lea al Poloniei la tronul Ungariei, a fost recompensat în anul 1440 cu căpitănia fortăreţei Nándorfehérvár (Belgrade) şi cu voievodatul Transilvaniei.

Lângă Sibiu în anul 1442, Huniadi a anihilat o uriaşă armată otomană şi a redobândit suzeranitatea Ungariei asupra Valahiei şi Moldovei; în iulie a înfrânt a treia armată turcească lângă Porţile de Fier pe Dunăre.

Aceste succese militare împotriva Imperiului Otoman i-au adus funcţia de guvernator al Ungariei în 1446 şi recunoaşterea papală ca Principe al Transilvaniei în 1448. Ion Huniadi a fost, de asemenea, tatăl lui Matei Corvin al Ungariei.

Transilvania ca principat independent

Când cea mai mare parte a armatei maghiare şi regele Louis II Jagiello au fost înfrânţi de către otomani în bătălia de la Mohács (1526), Ioan Zapolya, guvernatorul Transilvaniei a profitat de propria forţă militară şi a devenit liderul unui grup maghiar naţionalist care se opunea succesiunii lui Ferdinand de Austria (ulterior Împăratul Ferdinand I) la tronul Ungariei.

Deoarece Ioan I a fost ales rege al Ungariei, un alt grup l-a recunoscut pe Ferdinand. În această luptă Zapolya a primit sprijinul sultanului Suleiman I, care după moartea lui Zapolya din 1540 a ocupat centrul Ungariei sub pretextul protejării fiului lui Zapolya Ioan al II – lea. Ungaria a fost împărţită în trei părţi: Ungaria de vest sub stăpânire austriacă, partea centrală sub stăpânire turcească; Transilvania a avut un statut semi – independent sub suzeranitate otomană, Austria şi Turcia şi-au disputat supremaţia pentru aproximativ două secole.

Transilvania este acum sub influenţa şi autoritatea religiei catolice, încep însă să apără şi să se extindă lutheranismul şi calvinismul. În anul 1563, Giorgio Blandrata a fost numit medic al Curţii iar ideile sale radicale în materie de religie au avut o influenţă crescândă asupra tânărului rege Ioan al II –lea şi asupra episcopului calvin Francis David, fapt care a dus la convertirea amândurora la credinţa Anti-Trinitariană (Unitariană).

Într-o dispută publică Francis David l-a depăşit în argumente pe calvinistul Peter Melius; rezultatul a fost ca în anul 1568 să se adopte Edictul de la Turda care prevedea libertatea individuală de exprimare a religiei (este primul act ce garantează libertatea religiei în Europa Creştină, totuşi trebuie menţionat faptul că se aplica doar luteranilor, calvinilor, unitarienilor şi, desigur, catolicilor, confesiunea creştin ortodoxă fiind expres interzisă).

Familia Báthory, care a venit la putere după moartea lui Ioan al II – lea în anul 1571 a condus Transilvania ca principat sub suzeranitate otomană şi, pentru o scurtă perioadă, sub suzeranitate a Habsburgilor până în 1602.

Tânărul Ştefan Báthory, un catolic maghiar care mai târziu a devenit regele Ştefan Bathory al Poloniei a înţeles să menţină libertatea religioasă garantată prin Edictul de la Turda, dar a interpretat această obligaţie într-un sens restrictiv. Ultima perioadă a stăpânirii lui Bathory a cunoscut patru conflicte majore în Transilvania implicând pe transilvăneni, austrieci, otomani şi pe voievodul Valahiei, Principele Mihai Viteazul.

Mihai Viteazul, 1599

Boierul biciuitor Atitudinea desconsideratoare a clasei conducătoare faţă de ţărani era evidentă.

Mihai Viteazul Primul unificator al României, 1599

Transilvania, 1606 Tratatele de după pacea de la Zitava şi pacea de la Viena

While surrounded by the Ottoman Empire and Austria, Transilvania's Geography served to buffer the trans-Carpathian basin heartland

Cât timp a fost înconjurată de Imperiul otoman şi de Austria, Transilvania a reprezentat un adevărat tampon pentru a proteja spaţiul din bazinul trans carpatic.

Mihai a preluat controlul Transilvaniei în 1599 după bătălia de la Şelimbăr în care a înfrânt armata lui Andrei Bathory. Bathory a fost ucis de secui care sperau să-şi recapete vechiile privilegii cu ajutorul lui Mihai. În luna mai a anului 1600 Mihai a preluat controlul asupra Moldovei, unind cele trei principate ale Valahiei, Moldovei şi Transilvaniei (cele trei principale părţi ale României de astăzi).

Mihai Viteazul nu a fost niciodată acceptat ca principe de către nobilimea din Transilvania iar guvernarea celor două ţări a rămas separată. Mihai a instalat totuşi boieri valahi în anumite funcţii dar chiar şi aşa nu a deranjat stările din Transilvania şi a căutat sprijinul nobilimii maghiare.

Unirea nu a durat mult, Mihai a fost asasinat de mercenarii valoni sub comanda unui general habsburg Giorgio Basta în august 1601. Puterea lui Mihai Viteazul s-a bazat pe valahi şi mercenari sârbi precum şi pe secuii care doreau să răzbune carnavalul sângeros de la Szárhegy din 1596.

După înfrângerea lui Mihai de la Mirăslău stările transilvănene au jurat credinţă împăratului habsburg Rudolf. În cele din urmă Basta a cucerit Transilvania în anul 1604 şi a pus bazele unui regim de teroare fiind autorizat să exproprieze pământul nobilimii, să germanizeze populaţia şi să recâştige poziţiile pierdute de catolicism în faţa Reformei.

Perioada dintre anul 1599 (Bătălia de la Şelimbăr) - şi 1604 (venirea generalului Basta) a fost cea mai tragică perioadă a Transilvaniei de la invazia mongolă.. ,,Misericordia dei quod non consumti sumus" (numai mila lui Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire) scria despre această perioadă un scriitor sas anonim.

Perioada de aur a Transilvaniei autonome, 1613 - 1659

În anii 1604-1606, magnatul calvin din judeţul Bihor Ştefan Bocskai a condus cu succes o rebeliune împotriva dominaţiei austriece. Bocskai a fost ales principe al Transilvaniei la data de 5 aprilie 1603 şi principe al Ungariei două luni mai târziu. Cele două mari realizări ale scurtei domnii a lui Bocskai (el a murit pe 29 decembrie 2006) au fost Pacea de la Viena (23 iunie 1606) şi Pacea de la Zitava (noiembrie 1606).

Prin Pacea de la Viena, Bocskai a obţinut libertate religioasă şi autonomie politică , restituirea tuturor proprietăţilor confiscate, desfiinţarea tuturor hotărârilor judecătoreşti ,,nedrepte" şi o amnistie completă pentru toţi maghiarii în Regatul Ungariei precum şi propria sa recunoaştere ca principe suveran şi independent al unei Transilvanii lărgite. Aproape la fel de importantă a fost Pacea de la Zitava de douăzeci de ani, negociată de Bocskai între sultanul Ahmed I şi împăratul Rudolf al II – lea.

Sub urmaşii lui Bocskai Transilvania a cunoscut o adevărată perioadă de aur în special în perioada domniilor lui Gabriel Bethlen şi George I Rákóczi. Gabriel Bethlen, care adomnit din 1613 până în 1629, a zădărnicit în continu eforturile împăratului de a-i oprima sau asupri supuşii câştigându-şi o puternică reputaţie în afara ţării prin apărarea cauzei protestante.

De trei ori a purtat războaie cu împăratul, de două ori a fost proclamat rege al Ungariei şi prin Pacea de la Nikolsburg (31 decembrie 1621) a obţinut pentru protestanţi o confirmare a Tratatului de la Viena şi pentru el personal şapte judeţe în nordul Ungariei. Succesorul lui Bethlen George I Rákóczi, a avut o domnie la fel de plină de succese. Principala sa realizare a fost Pacea de la Linz (16 septembrie 1645), ultimul triumf al protestantismului maghiar, prin care împăratul a fost forţat să confirme din nou Tratatul de la Viena.

Gabriel Bethlen şi George I Rákóczi au făcut mult şi pentru educaţie şi cultură iar perioada lor de domnie chiar a fost numită perioada de aur a Transilvanie. Au făcut mari cheltuieli pentru înfrumuseţarea capitalei lor Alba Iulia (Gyulafehérvár, Weißenburg), care a devenit principalul bastion al protestantismului în estul Europei. În timpul domniei lor Transilvania a fost una dintre puţinele state europene în care romano – catolicii, calviniştii, luteranii şi unitarienii au trăit în deplină toleranţă şi înţelegere, toţi aparţinând unor religii acceptate oficial, în timp ce ortodoxia era oarecum tolerată.

Căderea lui Varad (1660) a marcat începutul declinului Transilvaniei care a sfârşit prin a fi integrată total Imperiului Habsburgic. Sub principele Kemeny, Dieta Transilvaniei a decis separarea Transilvaniei de Imperiul Otoman (aprilie 1661) şi a cerut ajutorul Vienei dar un acord secret între habsurgi şi otomani a a avut ca efecte viitoare ruinarea  Principatului Transilvaniei.

Stăpânirea austriacă şi Imperiul Austro – Ungar 1683 - 1918

După înfrângerea otomanilor în bătălia de la Viena din 1683, Habsburgii au început să îşi impună treptat regulile în fosta Transilvanie autonomă. Pornind de la întărirea aparatului central guvernamental şi a administraţiei, habsburgii au protejat Biserica Romano Catolică atât ca o putere unificatoare cât şi pentru a reduce influenţa nobilimii protestante. Prin crearea unui conflict între protestanţi şi catolici habsburgii au sperat să slăbească structura socială.

În consecinţă au încercat să îi atragă pe clericii ortodocşi să accepte Uniaţia (greco catolicismul), confesiune care acceptă patru dogme catolice şi recunoaşte autoritatea papală, păstrând însă ritualurile ortodoxe şi tradiţia. Între anii 1699 şi 1701, împăratul Leopold I a decretat unirea Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano Catolică. Mulţi preoţi s-au convertit, dar nu toţi, cu toate acestea pentru mulţi nu era suficient de clar ce diferenţă era între cele două confesiuni.

Începând cu anul 1711, controlul Austriei în Transilvania s-a consolidat iar principele Transilvaniei a fost înlocuit cu guvernatori austrieci. Proclamarea din anul 1675 a Transilvaniei ca mare principat a fost mai mult formală. Presiunea birocraţiei din Austria a distrus treptat tradiţionala independenţă a Transilvaniei. În anul 1791 românii s-au plans împăratului Leopold II pentru recunoaşterea lor ca a patra naţiune a Transilvaniei şi pentru egalitate religioasă dar Dieta din Transilvania le-a respins cererile, menţinând pentru români vechiul statut discriminatoriu.

În prima parte a anului 1848, Dieta maghiară a avut oportunitatea creată de revoluţie să adopte un program legislativ reformator, cunoscut sub numele de Legile din Aprilie, care cuprindea, de asemenea, prevederi despre unirea Transilvaniei şi a Ungariei. Românii din Transilvania au sprijinit iniţial revoluţia crezând că vor putea beneficia de pe urma reformelor de tip liberal.

Trăsături

Steag istoric şi blazon din Transilvania Dieta din 1659 a codificat privilegiile naţiunilor din Transilvania prin blazoane. Ele desemnează: Un vultur negru pe un fundal albastru, reprezentând nobilimea medievală, în principal de origine maghiară. Soarele şi luna reprezentându-i pe secui. Şapte turnuri roşii pe un fundal galben reprezentând cele şapte oraşe fortificate ale saşilor din Transilvania.

Blazon din 1659

(Panglica roşie nu făcea iniţial parte din blazoane)

Parte a blazoanelor din Ungaria înainte de Tratatul de la Trianon din 1920

Jos: Blazoane din România în prezent (cvadrantul de mai jos din dreapta)

Steag transilvănean dinainte de 1918 cu culorile de astăzi ale României

Cu toate acestea, poziţia lor s-a schimbat datorită opoziţiei nobilimii din Transilvania la reforme precum emanciparea iobagilor şi refuzul liderilor revoluţiei maghiare de a recunoaşte interesele româneşti. O adunare naţională românească de la Blaj, la mijlocul lunii mai, a expus propriul program revoluţionar prin care se cerea reprezentare proporţională a românilor în Dieta din Transilvania şi sfârşitul oricăror asupriri pe criteriul etnic sau social. Saşii erau îngrijoraţi de idea unirii cu Ungaria deoarece se temeau că îşi vor pierde privilegiile tradiţionale.

Când Dieta din Transilvania s-a reunit la data de 29 mai votul pentru unirea cu Ungaria a fost respins de către deputaţii saşi. Pe data de 10 iunie împăratul a ratificat unirea votată de Dietă. Execuţii militare, arestarea liderilor revoluţionari care au acceptat unirea au îngreunat poziţia saşilor. În septembrie 1848, o altă adunare românească de la Blaj a denunţat unirea cu Ungaria şi a îndemnat la rezistenţă armată în Transilvania.

Ostilităţile au început în luna noiembrie, trupele române şi săseşti, sub comandă austriacă, luptând împotriva trupelor maghiare conduse de către generalul Józef Bem. În patru luni de zile Bem i-a înlăturat pe austrieci din Transilvania. Totuşi, în iunie 1849, ţarul Nicolae I al Rusiei a răspuns rugăminţii formulate de împăratul Franz Joseph şi a trimis trupe ruseşti în Transilvania. După unele succese împotriva trupelor ruseşti, armata lui Bem a fost înfrântă decisiv în bătălia de la Timişoara pe data de 9 august, eveniment urmat de capitularea Ungariei.

Austriecii au respins în luna octombrie cererea ca graniţele interne să fie trasate pe criterii etnice, cu scopul de a crea o provincie a românilor (Transilvania, Banatul şi Bucovina) deoarece nu voiau să înlocuiască naţionalismul maghiar cu separatismul românesc. Totuşi nu s-au declarat împotriva creării unor regiuni administrative româneşti în Transilvania, ceea ce a împiedicat Ungaria să includă toate regiunile.

Teritoriul a fost organizat în prefecturi cu Avram Iancu şi Buteanu pe post de prefecţi în Apuseni. Prefectura lui Iancu, Auraria Gemina (un nume cu simbolistică latină) a devenit cea mai importantă preluând şi administrarea altor teritorii care nu au fost organizate.

În aceeaşi lună, eforturile administrative au fost suspendate deoarece ungurii conduşi de Józef Bem au început o ofensivă în Transilvania. Cu ajutorul discret al trupelor Imperiului Rus, armata austriacă (exceptând garnizoanele de la Alba Iulia şi Deva) şi administraţia austriaco – română s-au retras în Valahia şi în Oltenia (amândouă, la acea dată, sub ocupaţie rusească).

Avram Iancu a rămas singura forţă de rezistenţă: el s-a retras pe un teren greu, începând un război de gherilă împotriva forţelor lui Bem, cauzându-le pierderi serioase şi blocând drumul spre Alba Iulia. Totuşi s-a lovit de anumite lipsuri şi insuficienţe: românii aveau puţine arme şi tunuri. Conflictul a continuat destul de monoton în lunile următoare, toate încercările maghiare de a intra în zona muntoasă fiind respinse.

Avram Iancu

În aprilie 1849, Iancu a fost abordat de trimisul maghiar Ioan Dragoş (de fapt deputat român în Parlamentul maghiar). Dragoş acţiona pe cont propriu pentru încetarea ostilităţilor şi a depus o muncă dificilă pentru ca liderii români să se întâlnească cu el la Abrud şi să ia cunoştiinţă de cerererile maghiarilor.

Adversarul direct al lui Iancu, comandantul maghiar Imre Hatvany, a părut să profite de pe urma armistiţiului provizoriu prin atacarea românilor la Abrud. Totuşi nu a beneficiat prea mult de pe urma elementului surpriză deoarece Iancu şi oamenii săi s-au retars şi apoi l-au încercuit. În această perioadă Dragoş a fost linşat de mulţime la Abrud, crezându-se că este omul lui Hatvany.

Hatvany i-a iritat pe români şi prin capturarea şi asasinarea lui Budeanu. Cu timpul poziţia sa a devenit tot mai slabă, era permanent atacat de oamenii lui Iancu, până la înfrângerea decisivă din data de 22 mai. Hatvany şi majoritatea oamenilor săi au fost executaţi de adversari iar Iancu le-a capturat tunurile schimbând avantajul tactic pentru următoarele luni. Kossuth a fost nemulţumit de comportamentul lui Hatvany (o inspecţie derulată în acea perioadă i-a demis pe toţi colaboratorii apropiaţi ai lui Hatvany), mai ales de când a început să desfăşoare negocieri.

Cu toate acestea conflictul şi-a mai pierdut din intensitate: oamenii lui Iancu s-au concentrat mai mult pe aprovizionare, refacerea resurselor, urmărind reducerea pierderilor prin acţiuni de hărţuială. Intervenţia rusească din luna iunie a precipitat evenimentele, mai ales de când luptătorii polonezi în cadrul revoluţiei maghiare au decis să lupte exclusiv împotriva trupelor ţariste.

Persoane ca Henryk Dembiński au mediat pentru o înţelegere între Kossuth şi emigraţia valahă revoluţionară. Aceasta din urmă, aflată în legături strânse cu Avram Iancu (în special Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Alexandru G. Golescu, şi Ion Ghica) dorea de asemenea o înfrângere a armatelor ţariste care le zdrobiseră mişcarea revoluţionară în septembrie 1848.

Bălcescu şi Kossuth s-au întâlnit în mai 1849, la Debrecen. Întâlnirea a fost celebrată de către istoricii şi politicienii marxişti din România: condamnarea lui Karl Marx a tuturor celor care se opuneau lui Kossuth ar fi condus automat la considerarea oricărei iniţiative româneşti drept reacţionare. În realitate, acordul dintre cei doi nu a avut forţa unui tratat: Kossuth i-a linguşit pe valahi, sugerând idea ca armata lui Iancu să părăsească Transilvania pentru a-l ajuta pe Bălcescu la Bucureşti. În timpul tratativelor de pace, Bălcescu nu le-a prezentat aceste propuneri luptătorilor din Apuseni. Documentele sale personale (comentate de Liviu Maior) arată faptul că aceste propuneri nerealiste l-au făcut pe Bălcescu să îl privească pe Kossuth ca pe un demagog.

Chiar mai mult decât atât, singurul lucru pe care Avram Iancu l-a acceptat (şi pe care nici o parte nu i l-a solicitat) a fost neutralitatea forţelor lui în conflictul dintre Rusia şi Ungaria. Astfel, el şi-a consolidat poziţia iar armata maghiară a fost învinsă în iulie în bătălia de la Segesvár, pentru a capitula apoi pe data de 13 august.

După înfrângerea Transilvaniei, Austria a impus un regim represiv Ungariei şi a condus Transilvania direct printr-un guvernator militar, germana devenind din nou limbă oficială. Austria a abrogat Uniunea celor Trei Naţiuni şi a acordat cetăţenie românilor. Cu toate că foştii iobagi au primit pământ de la autorităţile austriece, acesta, în foarte multe cazuri abia a putut asigura supravieţuirea. Sărăcia i-a obligat pe mulţi români să treacă în Valahia şi în Moldova împreună cu familiile lor în căutarea unei vieţi mai bune.

Totuşi, prin compromisul (Ausgleich) din 1867 care a creat Imperiul Austro – Ungar, statutul special al Transilvaniei a luat sfârşit şi a devenit provincie controlată de Ungaria. Fiind parte a Austro – Ungariei, românii din Transilvania au fost oprimaţi de administraţia ungară, încercându-se maghiarizarea lor; saşii au fost şi ei supuşi acestui proces, dar nu la fel de dur precum românii.

Transilvania Habsburgică, 1857 Cele trei state care vor deveni România, toate sub controlul imperiilor vecine.

Românii în Transilvania, 1911 Începând cu anul 1000 când au sosit primii mercenari maghiari, Transilvania a fost statul tampon din răsărit al vestului.

 În perioada Austro – Ungariei, Ungaria a administrat Transilvania propriu-zisă, constând în 15 judeţe (în maghiară megye), acoperind 54.400 km˛ în sud-estul fostului Regat al Ungariei. Judeţele maghiare în acea perioadă erau Alsó-Fehér, Beszterce-Naszód, Brassó, Csík, Fogaras, Háromszék, Hunyad, Kis-Küküllő, Kolozs, Maros-Torda, Nagy-Küküllő, Szeben, Szolnok-Doboka, Torda-Aranyos, şi Udvarhely.

  Adăugaţi Caută şi Harta în directorul Favorite!

  Adăugaţi Forumul în directorul Favorite!

România:  E-mail aici sau 0745.882.738    Fax 031.710.7036

SUA:  Vanzari în SUA sau +1.866.800.6464 (tel/fax, gratuit în SUA)

Versiunea Engleză

Apreciem oportunitatea de a vă ajuta -- orice sugestie este binevenită
pentru a îmbunătăţi lucrurile pe viitor!Trimiteţi un mesaj aici, şi îţi mulţumim pentru că ai apelat la serviciile noastre!

Click aici pentru oferte de publicitate cu Rest România