O întâlnire a Cabinetului la Palatul Victoria,
sediul Guvernului.
Foto: DAPP
Democraţia multipartită
Viaţa politică în România este la fel ca în orice altă democraţie
multipartită. De aceea, ea poate fi atât de neobişnuită americanilor.
Coaliţiile se perindă în România, iar recenta alianţă dintre
Liberali (PNL) şi democraţi (PD) a eşuat lamentabil, neînţelegerile
dintre anunţurile cabinetelor şi diferenţele generale politice au dus la
punerea preşedintelui şi a premierului unul împotriva celuilalt în ochii
opiniei publice.
Aceste lucruri au dat Opoziţiei Social Democrate ocazia să ţină un
referendum pentru acuzarea preşedintelui Traian Băsescu, care a eşuat de
asemenea, 74% dintre români votând pentru păstrarea preşedintelui ales
în funcţie. Voturile opiniei publice sunt îndrumate de către
firme responsabile care se ocupă de acest domeniu, iar cifra
popularităţii guvernului şi ai liderilor acestuia a explodat la ştirile
de seară.
Ar fi prematur a se afirma că ultimele vestigii politicienilor din
vechea eră comunistă au dispărut, pentru că în provincie încă
supravieţuieşte vechiul sistem şi reţeaua acestuia. Partidul Social
Democrat (PSD) a moştenit mult din vechiul sistem şi încă este marele
favorit al ţăranilor şi la tradiţionaliştilor.
Împrumutând aspectul în stil american al sălii de conferinţă,
Primul Ministru se adresează mulţimii.
Fotografie: Cabinetul
Primului Ministru
Prin procesul clar şi de durată de intrare în UE, reformele au fost
introduse forţat, cauzând un imens gol între noua legislaţie şi
atitudinile şi credinţele din societatea românească.
Puţini români sunt cu adevărat conştienţi că homosexualitatea este
complet legală datorită alinierii la normele europene. Şi nici nu cred
că bogaţii industriaşi acuzaţi de crimă vor fi trataşi la fel ca acel
care nu a plătit biletul de parcare.
Guvernul de coaliţie a dat statut ministerial corpului anti-corupţie
şi la mai multe nivele aceasta pare să fi funcţionat. Prin numirea unui
ministru de Justiţie care să aibă puţin de ascuns şi cu ajutorului unui
staff adus din UE, Ministerul de Justiţie şi Departamentul Anti-Corupţie
a reuşit unele incursiuni legislative în acest domeniu. Dar marile
arestări încă aşteaptă să aibă loc, iar cei de neatins rămân neatinşi în
eşalonul superior al politicienilor şi afaceriştilor din România.
Sistemul legal nu poate fi descris ca fiind funcţional având în
vedere că sistemul judiciar este aproape în panică datorită faptului că
trebuie să se alinieze la înălţimile noii legislaţii dar mai ales, la
aşteptările populaţiei şi ale personalului european.
Reformele legale, au fost au mers cu porniri şi opriri încă de la
revoluţia din 1989. A fi homosexual a fost scos din codul penal şi apoi
reintrodus la loc, pentru a fi scos din nou mai târziu. Abia în 2006
adulterul şi vagabondajul au fost scoase din codul penal, împreună cu
calomnia şi defăimarea. Câţiva jurnalişti au trebuit să apeleze la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ca parlamentul român să
scoată calomnia şi defăimarea din zona penală şi să le pună în partea
civilă a codului legal.
"Şi aici, în decembrie 1989, aţi rupt tăcerea captivităţii
voastre", remarcă preşedintele Bush. "De la acel
balcon, dictatorul a auzit vocile voastre şi a rămas uluit - şi a
fugit. Două generaţii de tiranie amară se sfârşiseră iar lumea
întreagă a văzut curajul României, curajul care v-a eliberat."
Preşedintele Bush salută miile de români din Piaţa Revoluţiei,
din Bucureşti, România, 23 noiembrie. Piaţa este locul unde
comunismul s-a prăBushit şi unde românii l-au denunţat pe dictatorul
Nicolae Ceauşescu.
Fotografia: Casa Albă
de către Paul Morse
Deşteaptă-te româneîn limba engleză
Awaken
thee, Romanian, shake off thy deadly slumber
The scourge of inauspicious barbarian tyrannies
And now or never to a bright horizon clamber
That shall to shame put all your enemies.
It's now or never to the world we readily proclaim
In our veins throbs Roman blood
And in our hearts for ever we glorify a name
Resounding of battle, the name of gallant Trajan.
Do look, imperial shadows, Michael, Stephen, Corvinus
At the Romanian nation, your mighty progeny
With arms like steel and hearts of fire impetuous
It's either free or dead, that's what they all decree.
Priests, raise the cross, this Christian army's liberating
The word is freedom, no less sacred is the end
We'd rather die in battle, in elevated glory
Than live again enslaved on our ancestral land.
Unchiul Sam şi unchiul Bulă
România în atenţie
‘România joacă un rol vital în zona Balcanilor şi a Mării Negre’ a
spus preşedintele Bush după întâlnirea cu Traian Băsescu. Întâlnirea a
durat mai mult decât era prevăzut, dând impresia că preşedintele
Bush
este interesat mai mult decât ar fi normal de partea română.
Băsescu a subliniat că România vă continua să fie un aliat al SUA în
Irak şi Afganistan, Bush întărind aceasta prin declaraţia: ’ Am petrecut
mult timp gândindu-mă la politica Mării Negre şi a Balcanilor şi am
realizat că rolul României este vital în regiune. Ţările noastre sunt
prietene, eu sunt prieten cu preşedintele Băsescu. SUA şi România sunt
aliate, noi suntem aliaţi. ’
Amicii balcanici
Preşedinţii României şi Statelor Unite au parte de o întâlnire
relaxată. Potrivit unei surse din Casa Albă, există o opinie
persistentă în aripa de vest cum că Băsescu seamănă cu George
Washington tânăr.
Reporterul român adresându-se lui Bush: ‘Are
România vreun rol în politica strategică externă americană, în afară
de participarea la coaliţia condusă de americani din Irak şi
Afganistan?’
Preşedintele Bush: ‘Absolut. Am ascultat
îndelung sfaturile prietenului meu în ce priveşte regiunea Mării
Negre. Vom discuta la prânz despre diferitele probleme legate de
zona Balcanilor. Iar rolul României în această zonă şi în
împrejurimi este vital iar sfaturile ei sunt foarte importante
pentru că această zonă a lumii este una care generează democraţii,
de asemenea aici au fost conflicte istorice, de aceea îi vom acorda
o atenţie sporită. Şi astfel, rolul României este unul vital. Şi
aşa cum am zis, vom petrece timpul de la prânz discutând despre
modul de punere în valoare al acestui rol. ’
Preşedintele Băsescu a făcut presiuni asupra vizelor pentru
cetăţenii români, spunând că ‘România nu priveşte SUA ca pe o zonă de
emigrare. Ca viitoare membră a UE, România vă avea suficiente locuri de
muncă.
Motivul pentru care am deschis acest subiect sunt studenţii care
sunt din ce în ce mai prezenţi în universităţile americane, la fel ca şi
oamenii de afaceri. ’
Însă preşedintele Bush nu a fost foarte mişcat, pasând această
problemă statului. Aproximativ 12 state din fostul bloc comunist încă
au restricţii în ce priveşte viza, deşi aproape 30 de ţări vest -
europene nu au restricţii.
În ciuda agendei foarte încărcate din această perioadă,
preşedintele Bush a petrecut aproape 3 ore în compania
omologului său român. Ceea ce.. nu prea este obiceiul
protocolar şi diplomatic de la Casa Albă. Dimpotrivă,
aceasta se întâmplă foarte rar şi doar când preşedintele
american doreşte să arate o atenţie specială invitatului pe
care îl are. Ca urmare, şeful administraţiei americane nu
s-a limitat la discuţia oficială cu preşedintele Băsescu din
Biroul Oval, ci a oferit şi un prânz în onoarea acestuia,
unde discuţia începută mai înainte a continuat în modul cel
mai natural cu putinţă. Temele discuţiilor pot fi foarte
diverse, incluzând subiecte legate de agenda bilaterală,
cooperarea din cadrul NATO şi lupta împotriva terorismului.
Iar suportul activ acordat de România Statelor Unite la fel
ca şi prezenţa trupelor româneşti alături de cele americane
în diferitele teatre de operaţiuni din punctele fierbinţi ale
planetei a fost mereu recunoscut, apreciat şi discutat la
Washington.
Mai mult, Washingtonul a recunoscut întotdeauna că
România, datorită poziţiei strategice şi a afilierii
geografice poate juca un rol cheie în construirea şi
întărirea securităţii la Marea Neagră şi în vecinătate, până
la Marea Caspică, unde, interesul americanilor pentru
potenţialul energetic al zonei este foarte ridicat.
O zi atât de încărcată a preşedintelui nu putea să nu
conţină şi o vizită cu Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld.
Agenda convorbirilor a fost în mod normal dominată de
continuarea cooperării bilaterale în lupta împotriva
terorismului, continuarea asistenţei militare pentru România
şi plasarea de facilităţi militare în cadrul acordului
bilateral la sfârşitul anului trecut.
De Gabriela Bogdan,
publicată în numărul 3732 din Nine-O’Clock News, pagina 7, la
27-07-2006.
Republica Cehă, Ungaria şi Polonia s-au alăturat NATO în 1999, în
2004 urmând România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi
Slovenia, ridicând numărul ţărilor membre la 26.
Armata Americană conduce în România exerciţii de lungă durată,
împreună cu România şi Bulgaria. Divizia Blindată americană 1a conduce
exerciţii reale de tragere, antrenare pentru tactici urbane de asalt,
logistică de plănuire a mişcărilor de trecere a graniţei şi sporirea
coordonării a forţei expediţionare unite. Antrenamentele rotaţionale de
gardă încep să aibă loc din ce în ce mai des pe pământ românesc decât în
ţările vest europene. Aproape toţi soldaţii americani de pe pământul
românesc sunt aici pentru 6 luni sau mai puţin.
Români în Afganistan
La Camp Sentinal într-o provincie sudică,
uitându-se după o plajă.
Românii şi americanii se antrenează de obicei în formaţiuni comune
şi exersează operaţiuni de tipul interdicţiilor de joasă altitudine,
aceasta mărind enorm familiaritatea dintre cele două forţe în ce
priveşte sistemele operaţionale şi câteva tactici avansate.
Ajutorul dat de personalul militar român eforturilor militare
americane din Orientul Mijlociu a provocat schisme în coaliţia
guvernamentală de la putere, unde partidele au prezentat o listă
întreagă de nemulţumiri.
Oricum, aprovizionarea cu echipament militar, incluzând avioane de
luptă oferite de americani la preţuri rezonabile întăreşte şi mai mult
profilul României în NATO cât şi capacitatea funcţională, deci
integrarea armatei române în operaţiunile militare din străinătate pare
deja o concluzie ştiută.
Folosinţa în anul 2003 a pământului românesc pentru găzduirea şi
antrenarea trupelor în vederea invaziei din Irak a subliniat nodalitatea
funcţională unică şi puterea tactică a poziţiei României ca cea mai
estică naţiune membră NATO.
Americanii şi-au arătat hotărârea prin ajutarea partenerului lor
balcanic în "Coaliţia de Voinţă", susţinând o conductă alternativă de
gaz pe teritoriul României pentru a concura forţa Moscovei pe acest
sector.
Înţelegerea comună din anul 2005 a Forţelor S.U.A. în România a fost
încheiată de Secretarul Apărării S.U.A. (la Braşov) şi Secretarul de
Stat (în Bucureşti). Acordul de 10 ani pentru forţe de bază permite
americanilor să folosească bazele din România ca "locuri de operaţiune
înaintată", pentru a stoca materiale, pentru operaţiuni logistice şi de
realimentare, precum şi antrenarea trupelor S.U.A. şi NATO, şi folosirea
locaţiei pentru raiduri convenabile tactic.
Focuri la Făgăraş
Adânc în vestul
Judeţului Braşov, la sud de Făgăraş, Armata S.U.A. ajută la
intensificarea pregătirii forţelor armate româneşti pentru a sprijini
operaţiunile NATO din regiune şi străinătate.
Exerciţii de focuri în direct au loc anual la Poligonul de Trageri
Cincu, în fiecare toamnă, oferind o oportunitate presei locale de a
lăuda rolul României ca partener NATO.
JTF-E (Joint Task Force – East), supravegheate de SETAF (Southern
European Task Force - Airborne) în Vicenza, Italia, sunt comandate de
propriul general cu o stea şi între 900 şi 1800 de soldaţi care se
antrenează în România.
Majoritatea personalului este cazat la baza aeriană Mihail
Kogălniceanu, unde zona care în trecut găzduia brigăzile mecanizate
româneşti suferă modernizări în valoare de 50 milioane USD.
Complexul de logistică şi management al resurselor de la "MK" (cum
spun americanii), dispune de asemenea de depozite cu unităţi de provizii
ale armatei româneşti şi ale personalului ambelor guverne. Donald
Rumsfeld a inspectat zona într-o vizită din anul 2004 (pe atunci era
Secretarul Apărării), înainte de a fi semnat acordul forţelor comune.
Personalul forţelor Marinei S.U.A. Seabee s-a adăugat la numărul
civililor locali pentru a creşte semnificativ facilităţile de la MK,
într-o înflorire a numărului clădirilor estimat să continue până în anul
2008, când "Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu" va găzdui propriul
escadron.
Bazele JTF-E sunt ideale pentru antrenarea trupelor S.U.A. în
exerciţii de foc direct, pentru a familiariza soldaţii cu arme mici şi
tehnici de armament oferite de echipaj, precum şi antrenament de
situaţie printr-o varietate de scenarii.
Mihail Kogălniceanu caută rotaţia de escadrile complete în România,
din Germania, Italia şi S.U.A., cu abilitatea de a găzdui brigăzi
complete de la 3.000 până la 4.000 de soldaţi în tabere aflate pe
teritoriul Dobrogei (în
Judeţul Constanţa
şi în Judeţul Tulcea)
până la mijlocul anului 2008. Trupele şi personalul NATO din alte ţări
europene vor ajuta la coordonarea operaţiunilor comune, şi continuarea
antrenamentelor în alte locaţii est-europene şi desfăşurări minore de
trupe în state cu ieşire la Marea Neagră.
O parte din brigăzile şi companiile bazate în România folosesc baza
de antrenament de la Babadag, destul de ciudat, la sud de cealaltă
comunitate Mihail Kogălniceanu din
Regiunea Dobrogea, aceasta în
Judeţul
Tulcea, nu departe de principala pistă a aeroportului de
la Cataloi.
Poligonul de tragere de la Babadag din Dobrogea este folosit pentru
exerciţiile reale unite de tragere dintre avioanele F11 cu baza în
Germania şi cele MIG Lancers, de la baza 86 dinPiteşti.
MIG-urile româneşti au îmbunătăţiri electronice de ultimă oră (totuşi,
nu atât de avansate ca cele americane) dar întâlnesc standardele NATO.
Tabăra de antrenament de la Babadag este o bază de operaţiuni
conveniente şi funcţionale, aflată pe principala linie de cale ferată
(care circulă de la nord la sud din Tulcea până la graniţa cu Bulgaria),
furnizând un punct uşor de transfer al materialelor.
Trupelor din România li s-a ordonat să menţină discreţia în timpul
perioadei lor de şedere care durează şase luni, oricum majoritatea
timpului lor fiind ocupat cu antrenamentele.
Cu toate acestea, unde ai americani, veţi găsi necesarele
restaurante Pizza Hut (Constanţa are acum două, cu
internet wi-fi),
iar inteligenţii oameni care se ocupă cu planificarea din cadrul
companiei Starbucks şi-au ales deja noua locaţie din Constanţa pentru a
deschide o reprezentanţă în viitorul apropiat, de asemenea.
Detaşatul apărării al ambasadei de la Bucureşti oferă asistenţă
ambasadorului englez şi intervine între Ministerul Apărării din Londra
şi personalul aceluiaşi minister de la Bucureşti.
În fiecare an au loc un număr de activităţi bilaterale ce includ
training-uri de limba engleză, pregătire specifică militară, pregătiri
ale instructorilor, vizite ale experţilor, seminarii, exerciţii comune
MB/România dar şi schimburi.
La jumătatea lui 2006, două foste fregate ale Marinei Regale,
recondiţionate, au fost vândute României: ‘Regina Maria’ şi ‘Regele
Ferdinand’. Relaţiile apropiate au avut drept rezultat pregătirea
personalului Armatei, Marinei şi Forţelor Aeriene în Anglia la Colegiul
Regal de Cercetări ale Apărării şi la RAF Halton.
Relaţii strânse au rezultat cu Forţele Aeriene Româneşti, personalul
din Armată şi Marină pregătindu-se în Anglia la Colegiul Regal de Studii
Ale Apărării şi antrenându-se la RAF Halton.
Şeful numărul doi al serviciului de informaţii londonez a ţinut
întruniri în Bucureşti în mai 2005 iar omologul său român de la
serviciile de informaţii militare vizitase înainte Londra, cea mai
recentă vizită a fost la Directoratul britanic al Securităţii Apărării
în noiembrie 2005.
Marinarii prezenţi constant la datorie
pe fregata Regele Ferdinand pozează pentru o fotografie de
echipaj la Constanţa
România pricepe
Ambasador din iulie 2004 până în februarie 2005,
Dr. Crouch este acum în NSC la Casa Albă. Aici, deschizând
Campionatele Olimpice româneşti în Bucureşti.
Secretarul Rice şi anteriorul Ministrul de Externe Român dând mâna după
semnarea la Palatul Cotroceni a unui acord în privinţa
stabilirii în
România a bazelor militare americane.
Foto: Departamentul American
de Stat
Ambasada S.U.A., Bucureşti
Nu este obişnuitul stil arhitectonic
faux-georgian, cel puţin.
Americanii au menţinut relaţii foarte bune în timpul mandatului Dr.
Jack Dyer Crouch II ca ambasador în România în ce priveşte întărirea
securităţii strategice (diploma de absolvire în Relaţii Internaţionale
este de la USC).
Ca ambasador, Crouch a criticat foarte dur corupţia şi ritmul încet
al reformei. Relaţiile sale cu administraţia au produs câteva acorduri
bune în ce priveşte încorporarea mai avansată a trupelor româneşti în
conflictul din Irak.
La începutul anului 2005, fostul ambasador fost numit Delegat
Consultant pentru Securitate Naţională. Cunoştinţele sale despre România
l-au ajutat în misiunea să crească cooperarea dintre România şi SUA în
ce priveşte războiul global împotriva terorismului iar a avea grijă de
încorporarea României în structurile vestice de securitate nu poate
decât să mărească importanţa României în cadrul Beltway.
Înainte de a fi numit ambasador Dr. Crouch a lucrat ca Secretar
Asistent al Apărării pentru Securitate Internaţională din august 2001
până în octombrie 2003.
A fost principalul consultant al Secretarului Apărării în formularea
şi coordonarea politicii pentru NATO, Europa, Rusia, Republicile Central
Asiatice, pentru Caucaz şi Balcani, forţele nucleare, apărarea contra
rachetelor, politica securităţii tehnologice, controlul şi
anti-proliferarea răspândirii armelor.
Acum ca asistent al Preşedintelui, Dr. Crouch este într-adevăr
calificat să ofere sfaturi pentru România şi Balcani în ce priveşte
politica şi problemele legate de apărare.
Diplomaţia în picioare
Discuţiile publice despre relaţia principală dintre SUA şi România
bazată bazele militare au început odată cu vizita Secretarului de Stat
Condoleeza Rice, la sfârşitul anului 2005.
Ea a comentat despre acest subiect la conferinţa de presă de la
Cotroceni:
"Avem cu România o relaţie apropiată mai specială, o relaţie
militară care se desfăşoară în Irak şi Afganistan. De asemenea, avem
o relaţie bună şi cu Bulgaria, aliat al NATO.
Această colaborare din punct de vedere geografic are sens, de
asemenea şi antrenamentul militar pe care îl practicăm în România.
Ştiu că România are parte de un avantaj mare în ce priveşte
Programul Internaţional de Pregătire Militară şi trimite mulţi
ofiţeri în Statele Unite.
I-am spus preşedintelui că am crezut că România şi-a luat
obligaţia de a transforma armata, de a o întări, de a-i spori
capacităţile pentru a putea face armata să facă faţă la genul de
operaţiuni în care este angajată în prezent în Irak, Afganistan şi
în Balcani.
Acest lucru face ca România să primească recunoaşterea cuvenită
dar şi să dea o mână de ajutor pe mapamond, nu numai în Balcani,
alături de americani.
Vom fi prezenţi la NATO mâine şi pe viitor, mai exact joi şi pe
viitor, discutând despre nevoia NATO de a-şi transforma forţele
armate, de a se implica în ce priveşte acest subiect pentru a putea
încredinţa Alianţei o capacitate militară reală ce vă putea să facă
faţă provocărilor ce vor veni. Şi încep să cred din ce în ce mai
mult că România se dovedeşte a fi una dintre cele mai active ţări în
această direcţie."
Când preşedintele Băsescu a vizitat Londra la începutul anului 2005,
declaraţia comună a României şi Marii Britanii suna cam aşa:
"Primul Ministru Blair şi Preşedintele Băsescu au reafirmat
importanţa parteneriatului strategic Marea Britanie - România. Au
observat că în 2005 România şi UK sărbătoresc 125 de ani de relaţii
diplomatice şi au căzut de acord că sunt foarte multe oportunităţi de a
aduce cele două ţări să fie mai apropiate. "
În afară de atenţia acordată în domeniul militar, majoritatea
atenţiei şi a ajutorului acordat României se axează pe încurajarea
comerţului liber, pe lupta împotriva corupţiei şi promovarea dezvoltării
regionale şi a afacerilor locale.
Mai mult de 12 persoane din personalul ambasadei se
concentrează pe ajutorul dat României în a atinge ţintele integrării în
UE din 2007.
În 2006, Ducele de Edinburgh a observat mai degrabă sarcastic că cei
aproximativ 46.000 de orfani români sunt "atât de mulţi încât ai
impresia că îi nasc doar pentru a îi duce apoi în orfelinate".
Câştigătorul premiului Ducele de Edinburgh, care tocmai lucra în
România în acel moment, nu putea fi mai surprins. Tony Allen, de la
Curtea de Apel Orfanii Români a caracterizat această afirmaţie ca fiind
”dezgustătoare”.
Efectul ‘Prinţul Charles’
O pasiune puternică şi constantă pentru arhitectură şi
sălbăticie menţine România pe lista de vacanţă a prinţului.
Pe de altă parte, prinţul a fost mai degrabă îndrăgostit de România,
sau cel puţin de exemplele fine de arhitectură veche saxonă de la
Sighişoara, printre alte exemple.
Prinţul moştenitor al Marii Britanii a vizitat Bucureştiul şi Sibiul
în noiembrie 1998, dar cu mult înainte de aceasta el a lansat câteva
comentarii caustice despre nebunia lui Ceauşescu în ce priveşte
distrugerea satelor şi a culturii de la ţară.
În
discursul său de la Londra de la începutul anului 1989, prinţul a
fost foarte critic în privinţa sistematizării mediului rural românesc
prin înlocuirea satelor cu blocuri dezgustătoare de beton şi prin
distrugerea identităţii oraşelor.
"Pentru a atinge acest scop, aproape 8, 000 de sate ar putea fi
demolate, împreună cu bisericile, cimitirele străvechi şi orice legătură
cu trecutul ţăranilor"
Curios, Prinţul a avut o problemă personală cu planul brutal şi
prost gândit al dictatorului, el dezvăluind că, "mormântul
străbunicii mele Claudina, care a fost bunica Reginei Maria, bunica
Prinţului, se afla în satul Sîngiorge de Pădure, el aflându-se în
pericol de demolare."
The Mihai Eminescu Trust
Mai nou, trustul Mihai Eminescu din Londra, avându-l ca patron pe
Prinţul Charles (deşi nu un mare contribuitor) a ajutat la eforturile
Casei Clarence de a investiga câteva opţiuni de proprietate în
Transilvania, probabil pentru vânătoare sau o operaţiune pentru ferme
organice.
Trustul a fost responsabil pentru munca substanţială de restaurare
în Transilvania, mai ales în vecinătatea Sighişoarei, desemnată de
UNESCO Oraş Patrimoniu cât şi pentru evitarea creării un parc de
distracţii Dracula.
Prinţul a venit în România aproape în fiecare an în ultimii 5 ani,
mereu interesat de conservarea arhitecturii saxone şi a culturii
regiunii. În anul 2006 a petrecut două nopţi în Viscri şi a văzut mare
parte din munca de restaurare a Trustului, nimic ieşit din comun în sat
de la ultima sa vizită din urmă cu patru ani.
Cele mai multe website-uri
guvernamentale româneşti au cel puţin secţii limitate în
limba engleză, uitaţi-vă după link-uri în partea
de sus a fiecărei pagini.