La fel de importantă ca şi etapa bisericii din
ceremonia nunţii, la cea de la primărie participă toţi invitaţii la
nuntă. Aici, reprezentantul primăriei oficiază cununia, în timp ce
naşii sunt alături de miri.
Sfântul Protector al României este Sfântul
Andrei, a cărui zi se sărbătoreşte la data de 30 noiembrie, cea
dinaintea Zilei Naţionale a României,1 Decembrie.
România este o ţară cu obiceiuri, tradiţii şi sărbători bogate.
Unele sărbători sunt celebrate pe tot întinsul ţării, altele sunt
destinate unor anumite zone ale ţării.
Situată în partea de sud–est a Europei centrale, România îşi poate
urmări originea până în perioada traco-dacica. Tradiţiile româneşti au
reţinut mituri şi rituri din acea perioadă, fiind trasă astfel către
leagănul culturii Europene. În particular, cultura românească seamănă cu
cele ale regiunilor est-mediteraneene.
Ce calendar cultural bogat are România! Abundând in tradiţii ale
Bisericii Ortodoxe şi plină de festivaluri şi tradiţii de sezon,
sărbătorile şi celebrările în România sunt amintiri încântătoare ale
etapelor vieţii!
Sărbătorile româneşti au conservat fundaţiile şi organizaţiile
structurilor familiei, ca şi tiparul definitoriu ale grupurilor sociale.
Sărbătorile reflectă reguli ale comportamentului iniţial din
civilizaţiile romane şi bizantine.
Folclorul românesc s-a dezvoltat între graniţele a două mari regiuni
din civilizaţia europeana – vestul şi sud-estul. De-a lungul secolelor,
poporul românesc şi-a cristalizat propria cultura populara. Această
cultură exprimă nevoia de comunicare dintre om şi natura, dintre om şi
om, şi intre grupuri diferite de oameni.
Obiceiurile româneşti au fost de asemenea şi un instrument în
schimbul de bunuri, servicii şi informaţii. Ceremoniile matrimoniale
exemplifică datinile într-un mod specific.
Practica românească a credinţei şi a spiritualităţii a fost în
sincronizare şi armonie cu anumite aspecte ale meseriilor şi suprafeţei
geografiei romaneşti.
Sărbătorile româneşti, diversificate în funcţie de tradiţiile
regionale, au un fir comun care le leagă pe toate. Aceeaşi unitate poate
fi găsită în tradiţiile şi obiceiurile de pe tot întinsul ţării. Ele
includ tradiţiile Creştine.
Din moment ce România are peste 80% din populaţie români ortodocşi,
aceasta forma de creştinătate pătrunde şi în spiritul sărbătorilor, cu
alte subiecte cum ar fi anotimpurile sau comerţul obişnuit
amestecându-se cu temele religioase.
Viaţa la sat
Într-un mic oraş din Transilvania de pe malul Râului Olt.
Centrul majorităţii spiritualităţii româneşti se găseşte in fiecare
sat. Comerţul satelor a fost în principal bazat pe agricultură. Românii
tradiţionali au fost fermieri care munceau pământul, cultivau viţa – de
– vie, creşteau vite sau trăiau ca ciobani.
Primăvara şi vara erau cunoscute ca vremea de muncit pământul.
Toamna reprezenta culesul iar iarna era dedicată formării creativităţii
artistice sau a dezvoltării culturale.
Delicată, graţioasă şi sobră, arta populară din România a fost
păstrată de sat. Şefii satelor şi-au asumat rolurile de a păstra
originalitatea, individualitatea şi permanenţa muncii artizanilor.
Natura satelor a fost condusă spre a fi în armonie strictă cu mediul
natural al întregii ţări. Astăzi, călătorind prin România, cineva poate
fi surprins plăcut când observă măsura în care un sat diferă de altul în
termeni de vedere generală. Aceste diferenţe subliniază nu numai
influenţele culturale locale, dar şi detaliile specifice ale pământului
care înconjoară satul.
Satele au existat cu o viaţă proprie. Viaţa satului exprimă setea
intensă de viată a locuitorilor din România.
Ţăranii posedă o mare cunoştinţă despre modul cum să conducă
pământul. Au avut abilitatea de a se bucura de viaţă şi de a visa la
viitor. Au fost observatori regulari ai festivalurilor închinate în
cinstea pământului, a vitelor, a florilor şi grânelor, şi a frumuseţii
de a trăi, peste toate.
Obiceiurile româneşti pot fi divizate în obiceiuri familiale,
obiceiuri în funcţie de calendar şi obiceiuri religioase. Ele reprezintă
un triptic marcat de cele trei mari schimbări de viaţă: naşterea,
căsătoria şi moartea.
Naşterea reprezintă propriile obiceiuri, legate de mama şi de copil.
În timpul unei sarcini, o mamă prospectivă trebuie să observe unele
interdicţii care vor proteja copilul de presupuse spirite rele.
Botezul
Naşii prezintă copilul preotului, care îşi face treaba şi o duce
în Altar pentru a intra în familia lui Dumnezeu.
Naşterea însăşi reprezintă tranziţia de la lumea necunoscută la cea
cunoscută – sau de la partea „întunecată” la cea „luminată”.
Ceremonia „primei îmbăieri” este una din cele mai importante
tradiţii româneşti. Doar femeile pot ajuta la îmbăierea nou-născutului,
iar cea mai în vârstă femeie rudă cu tatăl copilului se ocupă cu
desfăşurarea evenimentului. Apa proaspătă şi curată, îmbogăţită cu
flori, bani, miere şi lapte se crede că vă purifica şi îl va însoţi pe
copilul nou-născut în familie.
Femeia bătrână dă copilul curat mamei, odată cu urări pentru
integritatea morală, spirituală şi psihică. Îi urează copilului să se
căsătorească, să fie frumos şi sănătos, să fie respectuos cu părinţii
săi şi să fie o persoană perseverentă. Ii doreşte copilului să prospere,
să ajungă la maturitate, să fie muncitor şi să aibă parte de noroc în
viaţă.
Al doilea moment important legat de naştere este creştinarea
copilului, o ceremonie în care copilului i se dă un nume. În Biserica
Estică Ortodoxă, părinţii spirituali, sau naşii copilului, au o
importantă funcţie spirituală. De obicei, copilul va fi numit după
numele naşului, sau după un membru apropiat al familiei. Mai târziu,
naşii vor juca un rol important în ceremonia nunţii copilului.
Practica nunţilor include momentele în care tinerii se separă de
grupurile sociale. Adiţional, separarea miresei de părinţi care este
urmată de alăturarea ei la familia mirelui.
În sfârşit, mai este unirea dintre două persoane tinere şi
integrarea miresei în noua ei familie (înainte de mariaj are loc logodna
care este urmată de un lung proces de acceptare a cuplului prospectiv în
grupul existent al celor care sunt căsătoriţi deja).
Nunta este o reprezentaţie cu ritualuri bine stabilite. Poezia,
muzica, dansul şi costumele ceremoniale au un rol detaliat în ceremonia
nunţii.
Peţitorul soseşte
Această ceremonie începe când reprezentantul mirelui vine acasă la
mireasă pentru a o curta. În acest timp, cavalerii de onoare merg prin
sat invitând rudele şi prietenii la nuntă. Apoi, în faţa porţilor păzite
de rudele miresei, cavalerul de onoare al mirelui spune o poveste. Este
povestea unui tânăr împărat care a adunat o armată mare şi a plecat la
vânătoare. În timp ce vânau, a zărit o zână şi şi-a trimis luptătorii să
o caute. Luând urma zânei, au ajuns la casa miresei. Li s-a spus că
există o anumită floare în gradină. Această floare nu poate să
înflorească din cauza pământului nepotrivit în care creşte. Luptătorii
au venit să ia floarea şi să o planteze în curtea tânărului prinţ.
Acolo, pământul era cunoscut ca fiind roditor şi că furniza nutrimentele
necesare pentru ca floarea să înflorească.
Mireasa
Îmbrăcatul şi coafatul miresei este de asemenea important. Ea poartă
un costum ceremonial şi flori în păr.
În partea de vest a Transilvaniei, în Bihor, mirele trebuie să
treacă un test de isteţime. El trebuie să rezolve o serie de ghicitori
pentru a putea demonstra că este capabil pentru a intra în comunitatea
căsătoriţilor.
Intrarea miresei în comunitatea femeilor căsătorite este marcată de
schimbarea coafurii şi de acoperirea capului cu un voal. Voalul este
simbolul femeilor căsătorite. Această ceremonie este de asemenea
acompaniată de un cântec.
Dansul Măştilor
Ca şi pentru o masa medievală, masa nunţii este o oportunitate de a
cânta, a dansa şi a asculta cântece eroice şi epice. Tipurile dansului,
în special pentru cei tineri, sunt o parte esenţială a nunţii, ca şi
ceremoniile de naştere. Un dans, numit „hora”, marchează momentul
decisiv al ceremoniei. Este un sigiliu al contractului marital.
Ceremoniile nunţii din România de mai sus durează trei zile. Ultima
zi se încheie cu un „dans al măştilor”.
Marea ei zi
Într-adevăr albul este culoarea de nuntă a acestei mirese,
aproape de a intra în biserică pentru etapa creştină a ceremoniei
ei.
Două grupuri principale apar în expresia
obiceiurilor româneşti: cei care trăiesc şi străbunii care i-au
precedat. Cultura românească a păstrat cu cinste memoria
străbunilor.
3 pentru cei în viaţă, 2 pentru cei morţi
Suporturi de lumânări la majoritatea bisericilor, aici în
Bucureşti.
Photo: Rest Romania
Anticiparea politicoasă
Această cruce nefolosită încă zace în curtea
unei femei blajine de la ţară. Ea consideră politicos să-şi cumpere
singură piatra funerară decât să-şi împovăreze rudele.
Photo: Rest Romania
Mergând de partea cealaltă
Copacul Vieţii şi al Morţii
Ca adăugare la principiul ceremoniei, soarta românilor înconjoară
credinţa că, pentru fiecare om, exista o stea şi un copac. Căderea
stelei marchează moartea unei persoane. Bradul, copacul vieţii, este
plasat la capul mormântului unei persoane decedate. Bradul este adus din
pădure de un grup de bărbaţi tineri. Ei sunt aşteptaţi la intrarea în
sat de un grup de femei tinere. Femeile cântă un cântec despre legătura
dintre om şi copacul vieţii. Cântecul povesteşte despre amărăciunea
bradului ce este îndatorat să se usuce şi să putrezească lângă fratele
său, persoana decedată.
Marele Cântec
Alt obicei funerar este cântecul zorilor, sau Marele Cântec. Este
cântat de un grup de femei bătrâne numite in dimineaţa dintre cele două
zile dintre moarte şi înmormântare.
Acest cântec sfătuieşte persoana decedată şi descrie călătoria pe
care aceasta o va face în tărâmul străbunilor morţi. Este un cântec de o
metaforă poetică a mitului marii tranziţii.
Mai este exprimată şi dorinţa ca soarele să răsară mai târziu în
acea zi, pentru ca familia celui decedat să aibă timp să se pregătească
pentru ceremonii. Prepararea funeraliilor constă în întâmpinarea
rudelor, realizarea obiectelor funerare, cum ar fi cosciugul, vălul care
va acoperi corpul, lumânarea funerară şi dricul tras de boi, ca şi
pregătirea mâncării care va fi servită rudelor şi prietenilor în timpul
mesei de după înmormântare.
La Vegherea celui Mort
În timpul tuturor procedurilor funerare, este o veghe organizată
pentru cel decedat. O persoana moartă nu este niciodată lăsată singură,
iar cei prezenţi la veghe povestesc întâmplări despre cel decedat. Un
grup de femei bătrâne jelesc persoana decedată.
Cum am descris mai devreme, acestea sunt obiceiurile familiale ale
poporului românesc. Sărbătorile bazate pe calendar sunt împărţite după
cele patru anotimpuri. Iarna este destinată sezonului de odihnă,
adunărilor şi exprimărilor spirituale. Primăvara reprezintă
reîntinerirea naturii şi începutul sezonului de agricultură. Este
sezonul naşterii şi înfloririi. Vara este dominată de sezonul greu al
agriculturii. Toamna este sezonul bunăstării, culesului şi începutul
pregătirilor pentru lunga iarnă care urmează.
Un cortegiu funerar sătesc
Întregul sat este prezent în aceasta zi tristă lângă Bicaz, în
Moldova
Sărbătoarea Crăciunului începe cu o sărbătoare anterioară cu 6
săptămâni faţă de Crăciun. Obiceiul ortodox culinar exclude din dietă
până la Crăciun orice produs animal cum ar fi carnea, ouăle, peştele,
laptele sau brânza.
Colindatul tradiţional
Tradiţia formalizată a colindelor permite
oamenilor să cânte contra cost din uşă în uşă în timpul sezonului
Crăciunului şi Noului An.
Photo: Rest Romania
Coroniţa de Crăciun
Deasupra uşii de la intrare a unui apartament
tipic bucureştean, stau încărcate cu vâsc la ambele uşi!
Revelionul Familiei
Celebrarea de Anul Nou este un mare eveniment în
calendarul familiei.
Photo: Rest Romania
Sărbătorirea creştinării lui Isus are loc pe data de 6 ianuarie – o
zi considerată pe tot întinsul ţării a fi cea mai friguroasă din an.
O altă zi importantă din an este 6 decembrie, când Sfântul Nicolae
aduce cadouri copiilor care şi-au curăţat pantofii şi i-au pus în faţa
unei ferestre din casă.
Colindele de Crăciun, mâncărurile tradiţionale şi decorarea brazilor
sunt părţi din tradiţiile de Crăciun. Copii încep să cânte colinde în
timpul unei ceremonii în care un miel alb nou-născut este cărat de un
copil, aceasta simbolizând credinţa religioasă si puritatea.
Cu trei zile înainte de Crăciun, oricine poate detecta o puternică
aromă de prăjituri cu nuci şi stafide proaspăt coapte. Cu două zile
înainte de Sărbătoare încep activităţile de gătit ale principalelor
mâncăruri. Carnea de porc la tavă şi salata de boeuf sunt două dintre
cele mai des întâlnite mâncăruri. Ajunul Crăciunului este rezervat
decorării bradului, pentru a fi urmat de cina Ajunului Crăciunului.
Această cină este de obicei sărbătorită în familie. Se cântă colinde de
Crăciun şi Moş Crăciun este aşteptat să lase cadouri sub brad; familiile
cu copii mici au mari şanse să primească o vizită din partea lui Moş
Crăciun în persoană. Ziua de Crăciun este sărbătorită în familie şi
între prieteni.
În România, sărbătoririle Crăciunului şi a Anului Nou s-au contopit,
iar elemente din credinţa Creştină s-au amestecat cu speranţe pentru un
An Nou mai prosper.
Unele din multele tradiţii sau simboluri includ:
Cântarea colindelor în grup organizat de către tineri sau
copii.
Pluguşorul.
Butoiaşul acoperit cu piele prin care se trage un mănunchi
de păr, astfel imitându-se răgetul unui taur.
Capra.
Jocurile cu masca.
Mersul cu Steaua.
Teatru popular.
Colindătorii merg din jurul după-amiezii până seara în Ajunul
Crăciunului.
Urătorii de bine sunt aşteptaţi în timpul după-amiezii Ajunului
Anului Nou – aceştia sunt grupuri care cântă urări pentru o viaţă
fericită, prosperitate şi fertilitate în anul care urmează. Copii, care
simbolizează puritatea şi speranţa, primesc de obicei mere, nuci şi
cozonac.
Ritualul vechi al fertilităţii este un poem care descrie, într-o
maniera mitică, aceasta fiind executată de un om cu pluguşorul, munca de
la însămânţare până la coacerea pâinii, inclusiv seceratul grânelor.
Ajunul Anului Nou este o sărbătoare care este celebrată în toată
ţara. Este o ocazie de petreceri toată noaptea. În această noapte,
curcanul tradiţional este servit. Se spune că este bine ca nici o
persoană să nu petreacă noaptea singură, deoarece este noaptea în care
noul an, reprezentat de un copil, se naşte – iar vechiul an, reprezentat
de un bătrân obosit, este înlocuit.
Prima zi a noului an este sărbătorită prin cântece şi dansuri.
Cântecele simbolizează în mare parte dorinţa pentru un an nou mai
prosper, caracterizat prin vreme bună, recolte bogate, sănătate şi
fericire.
Câteva din tradiţiile de mai sus includ de asemenea şi folosirea
măştilor şi a costumelor. Grâul apare deseori ca simbolul bogăţiei şi
prosperităţii.
O poveste populară deosebită spune că în timpul nopţii de Anul Nou
cerul se deschide pentru o clipa. În acel moment Dumnezeu este vizibil
pentru cei care observă cum supraveghează tot ce este sub Rai.
În timpul lungilor nopţi de iarnă, fete şi femei tinere se vor aduna
la o anumită casă pentru a sta împreună, a toarce sau a broda, cum se
ştie că se face cu un talent extraordinar în România.
Primăvara a venit
În ceea ce priveşte obiceiurile primăverii, Pluguşorul este o
sărbătorire a primului bărbat care iese cu plugul la arat primăvara.
Reprezentat prin cântec şi dans, de fapt reprezintă speranţa de la
sfârşitul iernii şi începutul primăverii pentru un an nou şi prosper.
În credinţa Ortodoxă, se obişnuieşte să se sărbătorească vieţile
sfinţilor. Dacă numele unei persoane are un sfânt religios, el sau ea
îşi sărbătoresc aniversarea în ziua sfântului respectiv.
Sfântul Ioan, Sfântul Constantin, Sfânta Elena, Sfântul Ilie şi
Sfânta Maria sunt câteva din cele mai des întâlnite nume. Acele persoane
ale căror nume nu au reprezentanţi religioşi celebrează pe 9 Martie,
bucurându-se de nişte prăjituri tradiţionale care sunt preparate diferit
în funcţie de regiunea ţării.
Mărţişorul
Poate un pic mistic pentru străini, acest festival constrânge
bărbaţii, la muncă sau acasă, să facă cadouri femeilor din jurul lor.
Prima zi din luna martie este sărbătoarea Mărţişorului, o zi în care
cadourile reprezentate prin obiecte mici – plante, scoici, flori,
animale, omuleţi de zăpadă sau unelte – ca şi un şnur alb cu roşu care
simbolizează viaţa şi puritatea – sunt oferite fetelor tinere şi
femeilor. Micile daruri aduc noroc, se spune, în timpul lunii martie şi
a anului în curs. Per total, Mărţişorul semnifică sfârşitul iernii şi
sosirea primăverii.
Ouăle Roşii
Pe când roşul este prima culoare realizată, alte
culori pot rezulta în vopsitul anual al ouălor de Paşte, o practică
foarte des întâlnită.
Duminica dinaintea duminicii Paştelui se cheamă Duminica Floriilor.
În acea zi are loc o sărbătoare specială în care sunt felicitaţi toţi
cei care au nume asociate cu flori. Se poate mânca peşte în acea zi.
Paştele este a doua Sărbătoare ca importanţă în România. Un post de
şase săptămâni precede sărbătoarea, iar ritualurile preparării
mâncărurilor tradiţionale se aseamănă cu cele de Crăciun. Miel, plăcintă
cu brânză, ouă vopsite şi brânza feta se află pe masa cinei din noaptea
Paştelui.
Oul ca simbol reprezintă un miracol al creaţiei. Un ritual al
vopsirii ouălor are loc pentru a exprima acest simbolism. Primul ou
vopsit pentru Paşte aparţine unui copil şi trebuie neapărat să aibă
culoarea roşie. Se aşează în camera copiilor pentru a-i proteja de rău.
Al doilea ou vopsit este albastru, reprezentând „dragostea tinerelor
femei”. Scopul lui este să aducă noroc în căsnicie.
În prima zi de Paşte, un ou se pune într-un castron cu apă. O monedă
de argint şi puţin busuioc proaspăt se adaugă în apă. Toţi membrii
familiei dintr-o casă se vor spăla pe faţă cu acea apă.
Tot în timpul Paştelui, o masă nocturnă de oameni se strânge, cu o
remarcabilă procesiune de lumânări, toţi parte dintr-o ceremonie.
Ajunul Paştelui este marcat prin ospăţul total, fără reţineri, iar
prima masă de Paşte se ia chiar în noaptea în care se merge la biserică
pentru a lua lumină.
În plus faţă de sărbătoarea Paştelui, mai este o sărbătoare de
primăvară în care, înainte ca ciobanii să plece spre munţi, toţi cei
care plănuiesc să-şi trimită oile cu ei se strâng într-o anumită
duminică. Fiecare persoană mulge o oaie, apoi urmează masa, cântece şi
dansuri având loc în tot acest timp. Acest mod de a exprima urări de
bine prin dans este prezent în majoritatea obiceiurilor româneşti.
Sărbătorile verii
Alte obiceiuri legate de principalele tradiţii româneşti includ
PAPARUDA, în timpul căreia se fac urări care să asigure venirea ploii,
urmând ca recolta de toamnă să fie bogată.
Pe data de 23 iunie se sărbătoresc Sânzienele. Această zi reprezintă
un ritual care onorează venirea verii. Este un ritual ceremonial
realizat de fete tinere care sunt simbolul purităţii. Ele trebuie să
invoce spiritele bogăţiei şi recoltei ca să aducă bunăstare anului în
curs.
Vara, ca sezon al muncii intense la câmp, are relativ puţine
obiceiuri tradiţionale care au loc în acest timp. Târguri abundă pe
timpul verii, inclusiv binecunoscutul Târg de pe Muntele Găina. Acest
târg are două scopuri: este timpul pentru schimbul de mărfuri şi
sărbătorirea verii, şi o oportunitate de a se cupla pentru tineri băieţi
şi domnişoare.
Şansele de a întâlni pe cineva şi de a se îndrăgosti la târg au fost
foarte mari în fiecare an.
Evenimentele toamnei
Cum anul intră uşor în toamnă, data de 14 septembrie ne aduce
sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci. În credinţa ortodoxă, credinţa
adânca în Sfânta Cruce se presupunea că produce miracole. Bolnavii şi în
special bătrânii se roagă pentru binele lor şi al apropiaţilor în
această zi.
Culesul este sărbătorit de fiecare familie, ca şi de întreaga
comunitate. DRĂGAICA este un obicei interesant concentrat în jurul unui
concurs de frumuseţe. Cea mai frumoasă fată va fi acoperită cu fructe
din culturile locale. Astfel decorată, ea va alerga pe uliţele satului,
urmată de celelalte fete, urând oamenilor de bine şi aducându-le noroc.
Perioada recoltei include de asemenea şi un festival care să
recunoască abilitatea în realizarea vinului – timp în care se serveşte
must şi şuncă afumată condimentată.
Cântecele ceremoniale
Pentru toate celebrările româneşti, cântecele sunt o componentă
esenţială. Cântecele relevă toate părţile inimii sensibile româneşti.
Sunt cântece ceremoniale, cum ar fi cântecul miresei şi cântecul
dimineţii. Mai sunt „doinele” sau cântecele de supărare, melancolie,
dragoste sau de revoltă. Acestea au fost create să evoce ori dorul de
cel iubit, ori nedreptatea socială. Baladele, sau cântecele epice,
prezintă diferite experienţe umane. Acestea descriu evenimente cum ar fi
răsăritul, sau evenimente istorice, acte de eroism, moartea luptătorilor
pentru dreptate şi alte asemenea întâmplări. Ocazional se concentrează
şi pe schimbul de oameni.
Cântecele de dragoste, de leagăn şi cele de petrecere sunt de
asemenea prezente în folclorul românesc. Pe lângă cântece, artefacte
artistice şi religioase relevă tradiţiile poporului românesc.
De-a lungul timpului, spiritualitatea românească a fost
exteriorizată şi manifestată pe tot teritoriul ţării, şi a fost
întotdeauna creată pentru a cânta sufletului pământului.
Ce poate realiza Spiritul!
Turnurile elaborate la acest acoperiş argintiu strălucitor arată
atenţia pentru detalii la această casă dintr-un sat moldovenesc.
Natura a înzestrat Moldova, la picioarele unor munţi legendari, cu
peisaje pitoreşti irezistibile, rar văzute în oricare alte părţi. În
locurile retrase ale văilor, în ascunzişurile pădurilor şi pe pajiştile
de pe vârfurile munţilor, şi la poalele dealurilor se găsesc renumitele
Mănăstiri ale Moldovei. Bisericile, mănăstirile şi casele călugărilor de
la Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Andore, Putna şi Dragomirna sunt
de neuitat. Ele reprezintă perfecţiunea unităţii dintre design şi
culorile picturilor, plus un trecut măreţ.
Pe pereţii acestora, întreaga artă a religiei Bizantine este
descrisă cu o viziune artistică românească unică.
În partea de nord a Transilvaniei, în mândra regiune a
Maramureşului, unde pare că nimic nu poate tulbura pacea şi liniştea,
românii au prins simţul tainic al naturii şi, în concordanţă cu
blândeţea ei, au înzestrat-o cu modestele, graţioasele şi micuţele
biserici de lemn, unice în comparaţie cu alte biserici de pe faţa
pământului. Turlele lor ascuţite par să străpungă permanent infinitul
cerului. Cum soarele scapătă spre amurg, umbrele turlelor se preling pe
pământ, încercând parcă să atingă un alt infinit.
Armonia peisajului este reflectat artistic şi sintetizat în straie
tradiţionale, diferite de la regiune la regiune; în aspectul
interiorului caselor; în obiectele artei populare; în cântecele şi
dansurile de la ţară şi în obiceiurile tradiţionale.
Există bluze şi fuste ţărăneşti brodate, realizate din mătase,
bumbac sau lână, şi cojoace din blană de oaie. Oalele, porţile,
fântânile şi icoanele pictate pe lemn sau sticla sunt expresia unei
civilizaţii profund romantice. Aici, demne de luat în seamă, obiectele
suveniruri portretizează sentimentele artistice.
Simbolizând Creştinismul, spiritul prezent al păcii şi eternităţii,
se regăseşte în sihăstriile româneşti sculptate în piatră şi stânci, în
mănăstiri, biserici, troiţe şi icoane. Ele exprimă întreaga forţă a
libertăţii spirituale a poporului român.
Dedesubt: o boltă de flori
este realizată de nuntaşi în timp
Apreciem oportunitatea de a vă ajuta -- orice
sugestie este binevenită pentru a îmbunătăţi lucrurile pe viitor!Trimiteţi un mesaj aici,
şi îţi mulţumim pentru că ai apelat la serviciile noastre!
The photo immediately preceding this notice is Copyright (c)2005 - 2008 Rest
Romania SRL, All rights reserved.
Photo: 
.JPG)
Dă
o căutare în Google pentru
Poţi
Găsii Mai Multe Informaţii despre
în Enciclopedie!
România
SUA: