Brăila

/\

Brăila din Judeţul Brăila

Brăila este un oraş în sud-estul României, cu populaţia 216.929 locuitori, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume.

Oraşul este situat pe malul stâng al Dunării, la distanţă de aproximativ 15 de kilometri de Galaţi.

Dacă aveţi vreo informaţie pentru noi despre Brăila sau judeţul Brăila, vă rugăm să ne spuneţi acum!

Puncte de interes turistic

* Biserica Greacă

* Biserica Sfinţii Arhangheli

* Biserica Sfântul Nicolae

* Piaţa Traian şi zona veche a oraşului

* Faleza Dunării

* Centrul Civic cu fântâna arteziană în trepte

* Parcul Monument

* Grădina Publică

* Muzeul Brăilei

* Casa Colecţiilor de Artă

* Casa memorială Perpessicius

* Staţiunea Lacu Sărat

Spuneţi-ne câteva lucruri de făcut! Vă mulţumim!

Istoricul Oraşului Brăila

Brăila este o veche aşezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar şi pe câteva hărţi catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 şi Angelino Dulcert, 1339).

Este meţionat ca Brayla în 1368 într-un privilegiu de transport şi comerţ acordat neguţătorilor braşoveni. Oraşul a fost ocupat de turci în 1538-1540, fiind (raia sau kaza) de la 1554 până la sfârşitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieşire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici şi medii.

Perioada antică

Un studiu al originilor Brăilei arată că regiunea a fost locuită din vremuri imemoriale. Există numeroase vestigii arheologice dovedind prezenţa omului neolitic (Boian-Giuleşti) 5000 i.Hr., la Brailiţa (vârful Catagatei), viaţa a continuat în epoca bronzului, apoi fiind atestată o puternică aşezare getică între secolele IV şi III î.Hr. aflată pe terasa înaltă a Dunării şi întreţinând legături cu grecii - de la pontul Euxin, până la Elada. În era noastră descoperirile atestă prezenţa civilizaţiei Sântana de Mureş, continuată cu o aşezare medievală din secolele X-XI.

Brăila în perioada medievală

Privilegiul comercial pentru braşoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca aşezare importantă a Ţării Româneşti. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind "oraşul dacilor, în care fac un comerţ mai mare decât în toate oraşele ţării".

Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ţinut, aşezări, obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele două cronici: Letopiseţul Cantacuzinesc şi Cronica Bălenilor.

În primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăşi intemeierea Ţării Româneşti prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului şi până la Brăila; iar alţii s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut oraşă şi sate până în marginea Dunării şi până în Olt ”.

Cronica Bălenilor, deşi foloseşte vechiul letopiseţ scris în vremea lui Matei Basarab, utilizat şi de Cantacuzini, aminteşte doar că domnul întemeietor „Radu Vodă... au început a-şi tocmi şi a-şi îndrepta ţara cu judeţe, cu judecători..., lăţindu-se până la Dunăre şi până la Siret... ”.

Izvoare exterioare Ţării Româneşti, Letopiseţul anonim al Moldovei, Cronica Moldo-germană, Letopiseţele de la Putna (numărul 1 şi numărul 2) ne dau una şi aceiaşi ştire şi anume aceea de a ardere a Brăilei de către Ştefan cel Mare (1457 - 1504) la 27 februarie 1470, marţi în săptămâna brânzei.

În izvoarele narative externe Brăila este amintită relativ târziu, adică în secolul al XIV-lea. Reprezentativ pentru veacurile al XIV-lea şi al XV-lea este Laonic Chalcocondil , unul din cronicarii Bizanţului.

Izvoarele beletristice, puţine ca număr şi nu întru totul concludente în privinţa valorii informaţiilor, nu pot fi invocate decât la modul cel mai general, cu excepţia Cronicii lui Enveri, dacă avem în vedere aria Brăilei.

Scrisă în jurul anului 1456, Cronica rimată a lui Enveri relatează în doua din cele trei părţi ale sale, date şi fapte legate de relaţiile Ţării Româneşti cu turcii, înainte ca ei să fi atins, Dunărea ca hotar.

Ele privesc Brăila fie indirect fie direct. Aşa de pildă partea a doua a Cronicii lui Enveri, intitulată Düsturname, se ocupă de campaniile Umur-bei, emirul din Aidîn, care întreprinde o expediţie navală, ajungând până la Chilia cu 300 de vase.

Faptul s-ar fi petrecut între 1339 şi 1341 . Partea a treia cuprinde istoria otomanilor de până la expediţia din 1462 (866 AH) a sultanului Mehmet al doilea împotriva Ţării Româneşti, condusă de Vlad Ţepeş.

Este şi locul în care se face referire la Brăila în legătură cu însăşi prezenţa sultanului în oraş: „Şahul a venit la Brăila (în text Ibrail sau Berail), unde a petrecut sărbătoarea (îyd). Şi de acolo a pornit spre Adrianopol”.

Izvoarele diplomatice din cancelaria Ţării Româneşti îşi încep activitatea din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, din punct de vedere intern, cel mai vechi document cunoscut până acum este privilegiul acordat negustorilor braşoveni şi din Ţara Bârsei de Vladislav I Vlaicu la 20 ianuarie 1368.

El constituie totodată şi cea mai veche dovadă a existenţei Brăilei ca aşezare a Ţării Româneşti. Pentru secolul al XVI-lea putem aminti încă două documente importante ale cancelariei otomane, unul din 1520, deci precedând cu aproape două decenii constituirea kazalei Brăila precum şi un altul, posterior cu trei decenii aceluiaşi moment.

Este vorba, pentru cel din urmă de ştirile cuprinse într-o interesantă kanunnameea, republicată recent . Izvoarele catagrafice au fost socotite în mod firesc printre cele mai vechi surse privitoare la Brăila, atâta vreme cât litoralul dobrogean şi gurile Dunării au fost în atenţia şi intersul negustorilor şi călătorilor ce aveau nevoie de detalii pentru a ajunge în aceste locuri.

În secolul trecut, Constantin C. Giurescu a socotit chiar că cea mai veche menţiune a Brăilei într-o formă alterată ar fi cea din Libro del Conoscimiento, datând din jurul anului 1350.

O altă sursă cartografică, pe care socotim a fi, a doua menţiune a Brăilei ca vechime, ar fi o hartă nautică probabil italiană ca realizare aflată în Arhivele de stat din Zagreb şi datată de primul ei editor (L. Bendeffy) în intervalul 1320-1370.

Urmează pentru veacul al XV-lea o serie de hărţi nautice, mai mult sau mai puţin folosite de istoricii români în ceea ce priveşte descifrarea realităţilor din staţiul românesc. Este vorba de cele lucrate în atelierele lui Grazioso Benicasa din 1467 şi 1471, unde Brăila este numită Brilago, apoi hărţile datorate cartografilor din atelierul lui Enrico Martello Germano din 1480-1493, unde oraşul Dunărean este numit Brailano.

Primele patru decenii din veacul următor nu aduc o creştere spectaculoasă a numărului de portulane, aşa cum se va întâmpla după 1550, dar Brăila este întâlnită în continuare la Fr. Rosseli sub numele de Brailano, în vreme ce pe harta lui Andreea Vavassore (cca 1520) numele apare sub forma Brelago.

Ultimele izvoare ce scot în evidenţă arealul brăilean sunt cele numismatice. Secolul al XI-lea este ilustrat de două monede de la Roman III Argyros (1028-1034) şi de la Mihail al IV-lea (1034-1041). Ambele sunt găsite la Brăila, ultima foarte recent adică în timpul cercetărilor arheologice din 1993. Veacurile următoare sunt relativ bogate în mărturii numismatice explicaţia fiind circulaţia monetară datorită comerţului, provenienţa lor fiind diversă: Polonia, Imperiul Otoman, Imperiul Habsbugic.

Pe la începutul epocii de conlocuire româno-slavă, şi anume în anul 681, Imperiul Bizantin, care era în lupta cu slavii, cheamă în ajutor pe avari. Aceştia, avându-şi centrul puterii lor tot în Panonia, ca şi hunii nu atacă direct, dinspre apus, ci trec mai întâi Dunărea pe malul drept pe la Viminacium în regiunea Belgradului de astăzi, merg apoi cu oastea lor de-a lungul ţărmului până în regiunea Brăilei, unde sunt trecuţi din nou pe malul stâng de către flota imperială.

Cu prilejul acestei expediţii, izvoarele bizantine afirmă că ţinutul din stânga Dunării unde locuiau slavii, era foarte bogat, plin de pradă din provinciile de la sud de fluviu . Afirmaţia aceasta ne interesează în mod deosebit, deoarece ea se referă la întreaga ţară carpato-dunăreană, deci şi la partea ei de răsărit, la aria viitoarei Brăile.

Aflată intermitent sub ocupaţie turcească, aşezarea a fost pe rând supusă asediului de către Walerand de Wavrin (1445), Ştefan cel Mare, care a si ars-o in 1470, Ioan Vodă cel Cumplit (1574). În 1595, are loc eliberarea Brăilei de sub turci de către oştile lui Mihai Viteazul.

Acest voievod construieşte în oraş o biserică cu hramul Sfântul Nicolae. Urmează Mihnea al III-lea, care, în 1658, loveşte garnizoana otomană din raiaua Brăilei.

Intervalul 1711 - 1812 înseamnă un veac de războaie purtate între ruşi-turci şi austrieci peste trupul ţărilor române. În calea răutăţilor, Brăila este mereu lovită, arsă, refacută. Epoca se încheie cu Pacea de la Adrianopol (2 septembrie (pe stil vechi) 1829), când Brăila revine la Ţara Românească, după aproape trei secole.

Istoria modernă

Perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraş, care cunoaşte multe modificări şi realizări: pavaj şi felinare pe străzi, farmacii, staţie meteo, spital militar, dobândirea statutului de oraş porto-franco în 1836, parcul Belvedere, înfiinţarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme şi a unui teatru, deschiderea unei şcoli de fete, a unui gimnaziu şi construirea docurilor, a căilor ferate şi a mai multor fabrici.

În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în ţară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul şi becul electric. Se dezvoltă puternic învăţământul şi cultura sistemul bancar, susţinute de comerţul înfloritor.

După ocupaţia din primul război mondial, se pune în 1927 temelia Palatului Agriculturii, iar trei ani mai târziu populaţia aşezării a ajuns la 68.310 locuitori. Dacă înainte de primul război mondial, Brăila era principalul port fluvial al ţării, după război, statutul său economic decade, locul întâi fiind luat de Galaţi.

Topografie

Oraşul vechi se afla în spaţiul delimitat de Dunăre şi actuala Stradă a Cetăţii, ce urmeză şi azi traseul fostului zid al oraşului. După readucerea în cuprinsul Ţării Româneşti a oraşului, în 1829, autorităţile ruse de ocupaţie au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza aşezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre şi să se oprească tot la Dunăre.

Astfel se prezintă şi astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenţei şi Dorobanţilor, dar şi străzile Plevnei, Rahovei, Griviţei şi Ştefan cel Mare. De altfel, Brăila este unul din puţinele oraşe din ţară care a păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, oraşul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o adevărată rezervaţie arhitectonică pentru cei interesaţi.

Brăila modern